Acum

“Acum, cand eu sunt aici, iar tu acolo, acum, timpul trece mai greu. Azi cand soarele nu mai apare dintre nori, si ploaia cade marunt dar sigur pe soselele reci, azi, gandul meu zboara departe. Eu, cea care ieri nu mai credea, eu care acum sunt doar a ta, eu, am nevoie de tine sa fi aici, langa mine. Nu, nu este un urlet de durere, nu, e doar un suspin de dor, si o speranta ca ziua in care te voi saruta se apropie din ce in ce mai repede. Tu, cel pe care l-am cunoscut cand nu stiam ca mai exista dorinta, tu, cel de azi, tu, vei fi langa mine curand si vom fi doar noi doi si lumea. Incerc prea mult sa scriu povesti de dragoste, dar, nici o poveste nu este mai frumoasa decat cea pe care o traim fiecare dintre noi. Sa incercam sa fim realisti si totusi sa nu pierdem visele. Sa incercam sa fim puternici dar sa nu lasam zidul sa inabuse in totalitate sufletul. Sa incercam sa fim oameni, dar sa nu uitam ca oamenii gresesc mai mult decat orice. Prima privire, primul sarut… sa-i spun, sa nu-i spun…”

Toamna

“O seara linstita de noiembrie. Ploaia marunta cade incet, spaland drumurile murdare ale orasului tacut. O singura fiinta pierduta pe strazile triste pe care din cand mai trece cate o masina grabita. Lacrimile ii sunt acoperite de stropii de ploaie. E ca si cum cerul ar plange odata cu ea. Tremura de frig si totusi nu se grabeste sa ajunga undeva, la caldura. Sau poate nu e din cauza frigului, poate nu are unde sa ajunga, poate nu vrea sa ajunga nicaieri… Paseste agale pe langa masinile parcate aiurea, pe langa copacii singuratici cu cateva frunze ramase pierdute pe cele mai inalte ramuri. De ce ar vrea sa ajunga acasa? De ce sa se intoarca intr-un loc rece, gol, fara nimeni care sa o stranga-n brate si sa-i incalzeasca ziua? De ce este singura? De ce toti din jurul ei sunt falsi? Ceva ii atrage atentia, se opreste. O umbra, o speranta sau poate o fantoma din trecut. Isi sterge usor fata cu o batista umeda, dar nu, nu era el… Pleaca mai departe, unde anume? Ajunge in fata blocului, urca scarile, bate la usa, in minte isi pregateste un mic discurs, dar in momentul in care se deschide usa, ii intalneste privirea. Vrea sa zica ceva, buzele ii tremura, ochii ii sunt rosii de la atatea lacrimi, suspina usor. Se uita la ea, ii face semn sa intre… “