O amintire

“€œNe-am certat ca de obicei din ceva banal, o prostie, nu mai știu nici eu de ce. Dar de data asta a fost altfel, te-am bătut la cap prea mult, trebuia să te las să te calmezi așa cum ai zis, dar nu am vrut. Nu vroiam să fi supărat. Așa că mi-ai spus că ar fi mai bine să terminăm ce-am început, pentru că tu nu ești așa de sigur că vrei să îți mai bați capul.

Am acceptat cu tărie, în fața ta, am închis telefonul, și-am început să plâng. Așa, ca un copil, un copil ce a rămas fără jucăria lui preferată.

A trecut un timp, și ai decis să vorbești cu mine. Era târziu, noapte. Mi-ai spus că ai vrea să alergi, că e răcoare și frumos afară. Ți-am zis că nu te oprește nimeni. Mi-ai spus că nu ai spre ce să alergi. Și eu ți-am spus că ai putea să alergi spre mine. Și așa ai făcut.

Când ai venit ai avut impresia că sunt supărată, și că nu mă bucur că te văd. Dar eu, am plâns atât de mult atunci încât pentru moment, inconștient, nu mai eram în stare să zâmbesc. Dar trebuia să-ți dai seama când te-am strâns în brațe cât de mult mi-ai lipsit, și cât de bine îmi părea că erai acolo, lângă mine. Erai al meu. Ai fost al meu…”

Jurnalul unui fumător

Picături de ploaie dansează pe geam. Mă trezesc brusc. Am avut un coșmar. Nu mai știu ce s-a întâmplat da știu că încă îmi bate inima cu o viteză amețitoare. Mă ridic în capul oaselor și privesc afară. Fulgeră, se aprinde tot cerul, parcă e zi pentru o secundă. Mă uit la ceas – 04:37. Ce oră ciudată la care să te trezești.

Mă ridic și mă duc la bucătărie. E cald, mi-e sete, sper să fie apă rece în frigider. Nu aprind lumina pentru că oricum fulgeră și se luminează toată casa. Spre norocul meu mai era o gură de apă în sticla din frigider. Nu mi-am dat seama niciodată cât de bună este apa. Are un gust… aparte.

Continue reading Jurnalul unui fumător

Ultima noapte

“Pe plaja intunecata, un punct singuratic se observa. Luna se reflecta perfect in apa marii. Cativa nori incearca sa o acopere dar ea nu se lasa, vrea sa lumineze tristetea ce se simte in aer. Este ultima noapte pe care o va petrece aici, pe nisipul rece, doar ea si marea. Gandul ii zboara la el, la momentele petrecute impreuna. O lacrima cade usor pe nisip. Isi dorea atat de mult ca ultima seara sa fie speciala, sa fie cu el.

Oare a fost doar vina ei? Oare chiar tot ce face e gresit? Poate a fost prea egoista, si nu a incercat sa se gandeasca si la ce isi doreste el. Sau poate pur si simplu el nu a vrut sa inteleaga anumite lucruri. Gandul la el o intristeaza, ii pare rau ca sunt atat de diferiti si ca traiesc in doua lumi atat de diferite care probabil niciodata nu vor ajunge sa aiba macar un punct comun.

Au vrut amandoi atat de mult sa creada ca sunt facuti unul pentru celalalt. Si poate ca asa ar fi fost daca unul dintre ei ar fi renuntat un pic mai mult la incapatanare si mandrie. Sau poate ca totusi a fost doar o iluzie, poate ca nu exista suflete pereche, sau poate ca ei doi nu erau ceea ce au incercat sa fie unul pentru celalalt.

Orele au trecut, cerul incepe sa se lumineze. Soarele iese incet din apa. Ea se ridica usor, mai priveste o data marea linistita, se intoarce si pleaca oftand. Incepe o noua viata, departe de tot. De toti, singura, speriata, dar increzatoare ca totul se va schimba si ca si ea poate fi fericita.”

Cine?

Multumiri lui Andrei, iar!

"Cioc. Cioc. Cioc. Luminitza din spatele vizorului s-a aprins pentru o secunda, apoi s-a stins din nou anuntand ca cineva privea. Imaginea distorsionata nu spunea mare lucru despre persoana din spatele usii, iar lumina de pe scara veche a blocului era mult prea stinsa. Zgomotul metalic al unei chei a deschis o usa iar in spatele ei s-a zarit o figura stearsa de necazuri si tristete.

Continue reading Cine?

Confesiunile unui ateu

O alta "cugetare" din partea lui Andrei.

"Imi cer scuze nu eram atent. Aveam doar una din multele mele meditatii vizavi de nemurirea sufletului. In ultimul timp a inceput sa ma obsedeze acest gand si trebuie sa iau atitudine. Nu stiu cine a zis asta, cred ca este o expresie generata de un grup de oameni. Defapt toti avem momentele noastre cand ne gandim la ideea de suflet. Cat de sec este atunci cand ajungi sa realizezi ca esti o serie finita de reactii chimice si sa reactionezi in consecinta.

Continue reading Confesiunile unui ateu